R

Rutina și zona de confort

Vital Solutions
ceas desteptator cu clopotel de culoare galbena

Îți petreci viața la un job pe care îl urăști? Înconjurat de alți oameni pe care îi urăști și ei te urăsc pe tine? Însă, atunci când vă vedeți, vă zâmbiți și vorbiți despre vreme sau alte lucruri irelevante? Faci asta de ani de zile? Nimic nu s-a schimbat și nu pare că se întâmplă nimic nici în viitorul apropiat?

Din păcate, te voi dezamăgi… Schimbarea nu se întâmplă aleatoriu… schimbarea o faci tu!

Acum 8 ani vorbeam des despre asta. Există 2 tipuri de oameni pe lumea aceasta: cei care merg cu valul și cei care crează valul. În alte cuvinte cei reactivi și cei proactivi. Nu îmi amintesc dacă am văzut asta undeva, sau m-am gândit eu singur la ea.

În 2016 am participat la un training bazat pe psihologie în management și cum să iți formezi o echipă ideală. Acolo vorbea de exact același lucru de care vorbeam eu, însă se pare că o numeau altfel: Victime și Creatori.

Ce se petrece pe planeta aceasta, în aproape toate cazurile, nu ține de controlul nostru. Cum reacționăm la ce se întâmplă ține în totalitate de noi.

Victima

Este cea care găsește scuze, se complace, se plânge și deși nu se schimbă nimic și vede că nu se schimbă nimic, nu scapă nicio ocazie să se plângă. Sunt acele persoane care se plâng că politicienii sunt corupți, însă ei acceptă șpagă fără să clipească. Sunt cei care se plâng că e mizerie pe stradă și tot ei sunt cei care aruncă mereu gunoiul peste tot. Și, favoriții mei, cei care parchează unde vor și lasă mașina pe avarii.

Pot vorbi despre acești oameni 100 de pagini și sunt atât de mulți oameni de acest gen pe care i-am întâlnit în decursul anilor, încât prefer să mă gândesc la altceva.

Creatorul

Creatorul este persoana ce și-a luat viața în propriile mâini. Acesta este genul de persoană, ce primește diagnosticul că este bolnav de ceva și nu așteaptă să termine doctorul complet, că îl întreabă: Ok… cum putem rezolva asta? Un pic exagerat… însă înțelegi ideea.

Sunt acei angajați care nu dau vina pe stat, nu înjură clienții că sunt dificili și înțeleg ca de la fiecare om cu care interactionezi, în general, înveți ceva (în cazul în care ești deschis).

Atitudinea lor generală este: Think outside the box.

Cu toții știm câțiva de genul acesta, nu trebuie să stăm să ne gândim mult.

Expresia feței se schimbă

Atunci când o viață întreagă mergi cu valul sau ești în categoria victimă, atunci când ajungi la o vârstă considerabilă, este destul de probabil să fii nefericit și normal că nu știi de ce. Pentru că doar ești victimă și nu ești obișnuit să îți pui întrebări… ești obișnuit doar să te plângi.

Cel mai banal test pe care îl poți face oricând să îți dai seama dacă cineva este fericit sau nu, uită-te la forma gurii sale. Din păcate funcționează doar după o anumită vârstă.

Abraham Lincoln spunea că el nu are încredere într-un om urât, ce a depășit vârsta de 40 de ani. Corpul nostru se modifică în funcție de ce și cum gândim. Oamenii nefericiți au tendința să aibă buzele orientate în jos – morocănoși, iar cei fericiți au buzele orientate în sus – zâmbet sau măcar neutre.

Aceasta este starea lor normală, atunci când nu au nicio emoție predominantă.

În urmă cu 5-10 ani, de fiecare dată când mergeam cu metroul, obișnuiam să observ expresia fețelor oamenilor. Cum probabil îți imaginezi, în metroul din București, nu sunt prea multe guri zâmbitoare.

Cei proactivi, crează, fac greșeli, supără alți oameni, își fac prieteni buni. Cu alte cuvinte se luptă, sunt în control pe viața lor sau cel puțin asta își spun. Ei sunt într-o strânsă legătură cu sentimentele pe care le au față de ei și alții și lucrează mereu la a fi fericiți. Cuvântul potrivit este conștient. Trăiesc viața conștient!

Ce e de făcut?

Bine bine, dar eu îmi dau seama că din păcate sunt victimă. Ce am de făcut?

Dacă îți pui această întrebare, te felicit! Nu m-aș fi așteptat! Spun asta pentru că dacă ai ajuns la o vârstă de 20, 30 sau chiar 40+, cu mentalitatea de victimă, de obicei nu îți dai seama ca ești acolo. Șansele să se schimbe ceva sunt destul de mici și îți pot ura doar succes! Nu de alta, dar sunt convins că iți dorești o pastilă magică, prin care vrei să rezolvi rapid acest aspect.

Realitatea este următoarea: acesta este doar un articol pe care îl citești aici și după câteva minute deja vei fi uitat de el. Dacă îți dorești cu adevărat o schimbare, e necesară foarte multă muncă, dedicare și probabilitatea să reușești asta singur/ă este infimă. Pentru că dacă ai fi putut singur/ă acum erai deja în categoria creator.

În momentul acesta, pot spune cu o probabilitate de peste 95% că pot recunoaște o victimă de un creator în primele 2 minute de la momentul când întâlnesc acea persoană. Pot spune de asemenea, că nu vreau să stau în preajma anumitor oameni. Nici nu mai vorbesc de a lucra cu ei sau să îi ajut. Nu sunt Hristos, nu fac minuni…

Nimic nu este întâmplător! Suntem exact la nivelul la care ar trebui să fim. Așa cum alegerile din trecut ne-au clădit prezentul, alegerile actuale ne clădesc viitorul.

Schimbarea este grea, recunosc…

O practic de ani de zile. În ultimii 10 ani, m-am schimbat atât de mult, încât oamenii din viața mea mai mereu nu țineau pasul cu schimbările mele.

Gândirea mea este simplă aici: dacă trebuie schimbat ceva la modul meu de gândire pentru că am realizat că nu mai merge așa, o fac. Atât! Uneori iese din prima, alteori trebuie să insist.

Nu e ușor, însă care e alternativa? O viață întreagă de aruncat vina pe alții?

Mare om cel care a spus asta: Be the change you want to see in the world!

Până acum nu am găsit o altă variantă mai bună pentru dezvoltare.
Tu cum procedezi ? Îmi poți scrie în comentarii sau îmi poți lăsa un mesaj pe Facebook.

CategoriesGeneral
Marius-Florin Tîrș

De când îmi amintesc, sunt pasionat de dezvoltare personală și oameni. Am lucrat ultimii 10 ani pe vânzări, recrutare, training și diverse roluri de management. Am greșit de nenumărate ori, iubesc să mă pun în situații inedite și să experimentez viața. Consider că e în regulă să greșești, nu e în regulă să repeți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vital Solutions